Autoritățile locale sunt indolente la problemele traficului rutier din oraș.

Șoferii băcăuani se plâng adesea de starea dezastruoasă în care se află străzile din oraș. Este inevitabil să nu dai de gropi, indiferent pe ce stradă ai circula. Cei care frecventează în fiecare zi aceleași rute, cunosc deja unde se află gropile din asfalt și le evită. Șoferii, în încercarea de a-și proteja mașinile, sunt nevoiți să facă slalom în trafic pentru a evita „craterele” din asfalt, dar sunt și câteva îndeajuns de mari încât sunt imposibil de evitat. Nepăsarea edililor cu privire la această problemă cu care se confruntă zi de zi șoferii îi costă pe aceștia din urmă mulți bani. Din cauza gropilor, mulți sunt nevoiți să lase bani grei când merg la service auto. Problema nu este nouă, dar e neglijată de fiecare dată. Există în oraș și multe guri de canal care se află mult sub nivelul asfaltului sau locuri unde asfaltul a fost decopertat și lăsat așa. Drumuri noi nu se construiesc și nici cele deja existente nu se repară. Cresc în schimb taxele, impozitele, asigurările RCA. Ba mai mult, în loc să se urmărească fluidizarea traficului în oraș, vedem cum benzile de circulație se îngustează tot mai mult. Neglijența autorităților cu privire la traficul din oraș a depășit orice limită. Rezolvarea problemelor legate de traficul și infrastructura rutieră vor avea de așteptat, cel mai probabil, până la alegeri, căci observ că doar înainte de alegeri hărnicia primarilor e în floare.

Siguranța rutieră și siguranța cetățeanului nu trebuie să aibă culoare politică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *