COMISIA PENTRU DREPTURILE OMULUI, CULTE ȘI PROBLEMELE MINORITĂȚILOR NAȚIONALE

     Am început activitatea în această comisie în luna martie 2021, ca și comisie secundată. Unul dintre proiectele importante pe care le-am susținut și le-am votat încă din primele participări la lucrările comisiei a fost PL-x 129/2020, proiectului de Lege potrivit căruia agresorii vor fi obligați să poarte brățări electronice. Victimele violenței domestice vor fi mult mai bine protejate de acum înainte, iar integritatea lor fizică și chiar libertatea nu le vor mai fi puse în pericol. Brățările electronice sunt importante, pentru că fac parte dintr-un pachet de măsuri care pot ajuta femeile să fie în siguranță după ce reclamă abuzul în familie.

     Un alt demers important pe care l-am susținut prin vot în această Comisie a fost înființarea unor Subcomisii pentru promovarea drepturilor organizațiile neguvernamentale și pentru drepturile copiilor, ambele propuneri sunt ale colegilor mei din parlament.