Sesiunea septembrie/decembrie 2024

Prin toate activitățile mele din Parlamentul României am încercat să fiu aproape de cetățenii din județul Bacău, pe care îi reprezint. Cele mai multe inițiative legislative pe care le-am depus în Parlament au pornit de la conversațiile pe care le-am avut cu ei. În audiențele de la cabinetul parlamentar, în întâlniri organizate prin toate orașele sau comunele din județul pe care îl reprezint sau discutând pur și simplu pe stradă cu concetățenii mei am ascultat cu atenție nemulțumirile lor.

Suntem la începutul unei noi sesiuni parlamentare și vă asigur că am foarte multe proiecte pe care vreau să le aduc în Parlament. Voi continua să acord prioritate modernizării Codului Rutier, prin măsuri clare de sporirea siguranței rutiere și respectarea regulilor de circulație, voi continua să monitorizez implementarea marile proiecte de infrastructură, în special pentru zona Moldovei și voi acorda mai multă atenție obiectivelor de dezvoltare și modernizare a infrastructurii CFR.

Le mulțumesc băcăuanilor pentru tot sprijinul acordat de-a lungul timpului și îi asigur că îi voi asculta în continuare și sper să aduc în Parlamentul României cât mai multe dintre nevoile lor.